Despre POLACH Group
Condus cu suflet
Istoric
Povestea afacerii noastre de familie începe în anul 1993, când soții Covaci au fondat firma Polach Impex, a cărei activitate de transport național de mărfuri era asigurată de două camionete. Numele pe care au ales să îl dea firmei reprezintă un omagiu adus tatălui fondatoarei, Pollak Lojos Leib-Hercz.
Ani buni, cele două camionete au fost conduse de fondatorul afacerii și mai apoi de către fiul său. Zece ani mai târziu, în 2003, aveau loc două evenimente definitorii pentru visul nostru antreprenorial: prima investiție importantă, prin contractarea primului leasing în vederea achiziționării unui camion nou, și preluarea activității de către Diana și Andrei, copiii soților Covaci, care în 2014 au fondat Polach Logistics & Transport, punând astfel bazele Grupului Polach.
Polach Logistics & Transport și-a continuat creșterea chiar și în perioada crizei sanitare și economice, păstrând mereu angajamentul familiei de a fi implicată în găsirea de soluții, livrarea unor servicii de calitate și tratarea oamenilor din echipă cu grijă și respect. Compania este astăzi un nume cunoscut pe piața transporturilor din România, iar grupul din care face parte se află în continuă dezvoltare: Polach Impex (o stație de carburant, un hotel și A1 Bistro, pe autostrada Arad – Timișoara), Polach Cereals și Polach Enduro (ONG fondat pentru a sprijini proiecte sociale, în care se implică activ, cu pasiune, membrii echipei).

Calitatea serviciilor furnizate de Polach Logistics & Transport este recunoscută la nivel național și internațional, fapt pentru care suntem clasați printre primele trei firme ale județului Arad în domeniul nostru de activitate, conform CCIAR, și am primit distincții de la publicațiile din domeniul transporturilor.
Istoria Grupului Polach, în cifre
Polach Logistics & Transport
- A fost înființată în a doua parte a anului 2014,
- Și-a început activitatea in martie 2015,
- Activitatea sa este axată pe transport,
- În anul 2023 are peste 190 de angajați
Polach Cereals
- Înființată în anul 2017,
- Are în arendă peste 300 de ha.
Polach Impex
- A fost înființată în februarie 1993,
- Gestionează o benzinărie, A1 Bistro și un hotel aflat în aceeași locație, aflate pe Autostrada Arad-Timișoara,
- În anul 2022 a avut 26 angajați.
Polach Enduro
- Înființată în anul 2019,
- ONG axat pe activități sportive.
SCOP
Acționăm în interesul clienților noștri

Conceptele de logistică sunt dezvoltate în colaborare cu clienții noștri și incIud soluții flexibile, rapide și viabile din punct de vedere economic. Angajamentul nostru profesional este să vă oferim următoarele avantaje:

Soluții logistice personalizate
Punctualitate în locațiile de încărcare / descărcare

Suport permanent (24h/7/365)
Costuri de transport optime
Control permanent
ECHIPA
O cultură a performanței
La Polach, suntem o adevărată familie, cu oameni prietenoși, responsabili și plini de energie. Ne găsim motivația în disciplină și calitate, dar și în numeroasele activități sociale pe care le facem în echipă. Ce ne dorim mai întâi de toate să știți despre noi este că:
- Suntem peste 130 angajați,
- Ne perfecționăm continuu,
- Participăm la training-uri de condus economic, condus preventiv în situații meteo dificile, proceduri, software,
- Ne place să ne stabilim standarde ridicate, pe care le respectăm și ridicăm constant spre excelență,
- Lucrăm cu sisteme TMS, echipamente de lucru adecvat, avem reguli interne clare privind siguranța încărcăturii, a circulației, a persoanelor și a bunurilor.


Știți care este cheia spre succes? Echipa! 🤝
🚚La Polach Logistics suntem mai mult decât o companie de transport și logistică. Echipa noastră unită, dedicată și pasionată face totul posibil!
Cu peste 130 de angajați, familia Polach se află într-o continuă dezvoltare. Cum?
🔸Prin participarea constantă la training-uri de condus economic și condus preventiv în codiții meteo nefavorabile
🔸Prin stabilirea și respectarea standardelor ridicate
Și tu poți face parte din echipa noastră, la doar un click distanță, accesând https://www.polach.ro/cariera/ .
#Polach #familie #oportunitati #dezvoltare #continua #inovatie #siguranta
CERTIFICĂRI, ASIGURĂRI ȘI PREMII
Responsabilitate și eficiență

ISO 9001: 2015 – am perfecționat managementul proceselor organizației și am creat o structură orientată către client și evaluarea satisfacției acestuia, primind certificarea din partea TÜV Hessen.
Certificat de Management al Sănătății și Securității ocupaționale ISO 45001:2018 (deschideți)
Certificat de Management de Mediu ISO 14001:2015 (deschideți)
Asigurare CMR – în cazul în care marfa este deteriorată pe parcursul unui transport, bunurile sunt pierdute parțial sau în totalitate, ori în cazul unei livrări întârziate, Polach Logistics este protejat printr-o asigurare activă furnizată de acest asigurator de top.
Asigurare de risc profesional – General Liability – care acoperă riscurile companiilor, atunci când prin activitate se produc daune materiale, de persoane sau de consecință, unui terț.
Premii și recunoașteri – “Premiul pentru siguranța rutiera” 2013 și premiul III la “Romanian Transport Company of the Year 2013” , competiție în care ne-am aflat printre membri juriului, în mai multe ediții, din partea Asociației Transportatorilor Acte 2002.
SCHIMBUL DE INFORMAȚII CU TERȚI
Respect pentru confidențialitate
NDA – am încheiat acorduri de confidențialitate cu subcontractorii noștri în ceea privește informațiile sensibile: tehnologie, locații, informații de contact ale clienților.
GDPR – respectăm legislația referitoare la colectarea de informații cu caracter personal, având implementate măsuri de securitate cibernetică a datelor, mecanisme de prelucrare a datelor cu caracter personal ale angajaților și, în procesul de recrutare, reglementarea procesului de concediere, instrucțiuni clare privind modul în care se efectuează comunicarea cu clienții companiei sau cu potențialii clienți, înregistrări de supraveghere video, pontaj, monitorizare GPS, analize de risc cu privire la cazierul personal.
CLIENȚI
Parteneriate stabile pe termen lung
Rezultatele, respectul pentru obiectivele clientului, dinamismul și implicarea ne-au făcut remarcați pe o piață extrem de competitivă. De-a lungul anilor, compania noastră a dezvoltat o serie de parteneriate atât cu organizații multinaționale din domenii variate, cât și cu renumite companii internaționale de transport.
Servicii de transport sigure cu Asigurarea CMR

Pentru noi, siguranța și securitatea transportului sunt o prioritate. De aceea, la Polach Logistics beneficiați de asigurarea CMR, un element indispensabil pentru un drum în siguranță!
Ce înseamnă asta pentru partenerii noștri? 🤝
✅ O protecție completă, indiferent de tipul de mărfuri sau de distanța parcursă
✅ Un drum lipsit de grija evenimentelor neprevăzute sau a pierderilor
POLACH Group
+40 257 533 018
Str. 1, nr. 49A, Loc. Turnu,
jud. Arad, Cod Poștal 317 238